A nu te trăda pe tine însuţi

Atunci când oamenii intră într-o relaţie, există o tendinţă de „a i se lăsa pradă", aşa cum face un animal atunci când este prins de un altul. Acesta este un fel de „falsă capitulare", un mod de a ceda al­tuia puterea ta. Aceasta pune bazele unei agresiuni viitoare.

Vă îndemn să intraţi într-o relaţie cu încetul şi pe deplin conşti­enţi, ca să nu renunţaţi complet la voi înşivă. Dorinţa de a-i face plăcere celuilalt, de a fi plăcut şi acceptat, de a fi iubit şi adorat, depăşeşte foarte repede graniţele şi devine trădare de sine. Trebuie să vă daţi seama că re­laţiile pot crea dependenţă. Ele vă pot oferi ocazia de a scăpa de voi în­şivă, de a evita să vă simţiţi sentimentele.

Dacă sunteţi nefericiţi în viaţă, o relaţie poate oferi o scăpare tem­porară de griji dar, mai devreme sau mai târziu, problemele voastre re­vin. Şi ele vor fi exacerbate prin pretenţiile şi aşteptările emise de parte­nerul vostru. Atunci când programele ascunse ale ego-ului ies la supra­faţă, amândoi vă simţiţi dezamăgiţi, ba chiar trădaţi. Starea emoţională a unei noi relaţii promite mai mult decât poate da vreodată. Dacă trăiţi ex­perienţa lui „a te îndrăgosti", să fiţi siguri că puteţi trăi şi experienţa lui „a te des-îndrăgosti".

Insăşi expresia „a-ţi cădea cu tronc" ar trebui să vă spună că această experienţă se referă la trădare de sine. In ce alt domeniu al vieţii ar fi cineva de acord „să cadă" şi să considere asta ca pe ceva minunat? Intreaga tradiţie romantică sugerează că acest lucru este o formă de tră­dare de sine acceptată pe plan social şi aproape instituţionalizată.

Exact aşa cum copilul construieşte un sine fals pentru a face faţă pretenţiilor şi aşteptărilor lipsite de raţiune, impuse încă de timpuriu, tot aşa şi adultul creează o „falsă capitulare" în faţa unei persoane iubite, pentru a uşura durerea izolării personale şi sociale. Motivul pentru care această capitulare e falsă este că ea nu face faţă la apariţia violentă a păr­ţii întunecate. De îndată ce într-o relaţie apar fricile neasimilate, subconştiente, sentimentul de „îndrăgostire" dispare repede. Dacă aceasta ar fi o adevărată capitulare, o unire sacră a doi oameni dedicaţi propriei evo­luţii spirituale, cât şi evoluţiei celuilalt, partea întunecată ar fi acceptată şi îmbrăţişată în lumina abnegaţiei comune faţă de adevăr, autenticitate şi conştientă.

Intr-o adevărată capitulare şi acceptare, nu-ţi alegi partenerul nu­mai pentru că el sau ea te face „să te simţi bine". Partenerul este ales deoarece, pe lângă starea de bine, există o viziune împărtăşită şi o ho­tărâre comună de a evolua. Se creează un context, un mediu vindecător, în care şinele este şi îngrijit şi provocat spre evoluţie. Acesta este un parteneriat conştient. El are tendinţa de a fi opusul lui „a te îndrăgosti", de­oarece nu înseamnă trădare de sine. Mai degrabă, este o hotărâre fermă de a fi prezent în tine însuţi şi alături de cealaltă persoană, prin suişurile şi coborâşurile experienţei.

Majoritatea relaţiilor se desfac de îndată ce apar necazurile. Pro­misiunea „a fi împreună la bine şi la rău" este, pentru majoritatea oame­nilor, o chestie absurdă pentru că mulţi merg la altar fără să-şi fi acor­dat timpul suficient pentru a se cunoaşte. Acesta este motivul pentru care ar trebui descurajate căsătoriile formale. Căsătoriile ar trebui să se înche­ie numai după ce cuplurile au locuit împreună cel puţin trei ani.

Majoritatea relaţiilor nu supravieţuiesc acestei perioade de trei ani de explorare reciprocă. De fapt, multe relaţii nu supravieţuiesc nici peri­oadei de „îndrăgostire". Asta, deoarece, pentru majoritatea oamenilor, relaţiile reprezintă o formă de dependenţă. In esenţă, ele sunt o formă de abuz pornit din dorinţa reciprocă de „a se simţi bine" şi de a evita dure­rea, fragmentarea şi izolarea sinelui.

Oricât de mult s-ar strădui, nici un cuplu nu poate evita partea în­tunecată a experienţei. Starea de cuplu nu reprezintă niciodată un pana­ceu pentru rănile şi traumele psihicului individual. In cel mai bun caz, ea este o încăpere pentru incubaţie. In cel mai rău caz, ea este o succesiune de explozii - întrucât toate „Linile" noastre subterane sunt scoase la lu­mină, din cauza delictelor şi violenţelor reciproce.

Oricât ar fi de greu de crezut, în majoritatea relaţiilor siguranţa emoţională nu este de găsit. Aceasta, deoarece majoritatea relaţiilor cre­ează dependenţă şi sunt temporare. Ele se sfârşesc în neîncredere reci­procă şi/sau în părăsire. Dar atunci când ne îndrăgostim, ne aşteptăm ca celălalt să ne ofere nu numai siguranţă, ci şi stare permanentă de bine. Dacă ar exista un scenariu în viaţă, acesta ar trebui să fie! Ce mod mai bun de a vă pedepsi pe voi înşivă poate exista, decât să intraţi într-o relaţie distructivă, după ce de abia aţi ieşit din alta?!

Desigur, întrebarea se pune cum să evităm acest scenariu de a ne „îndrăgosti" şi de a ne trăda pe noi înşine? Răspunsul este nu să refu­zăm de a ne îndrăgosti sau să căutăm să ne izolăm, ci să ne „îndră­gostim" în mod conştient, sau pur şi simplu, „să fim" îndrăgostiţi.

A fi îndrăgostit înseamnă a fi prezent alături de cealaltă persoană prin suişurile şi coborâşurile experienţei. Inseamnă a observa atracţia, a observa judecăţile care se ivesc. A observa dorinţa de a face plăcere sau de a fi îngrijit. A vedea când suntem acceptaţi necondiţionat şi când sim­ţim condiţii ce sunt impuse asupra darului acceptării şi iubirii.

Inseamnă a intra în acea relaţie cu ochii deschişi, văzând tot ceea ce oferă ea. înseamnă a nu vedea selectiv. A nu vedea numai ceea ce vrem să credem. Inseamnă a-i spune celeilalte persoane adevărul despre ceea ce simţi, Incă de la bun început. Nu numai a împărtăşi admiraţia şi aprobarea reciprocă, ci şi fricile şi judecăţile. Inseamnă a nu ascunde adevărul, unul faţă de celălalt.

Dacă poţi să ţii ochii deschişi, pe măsură ce explorezi atracţia pe care o simţi faţă de celălalt, eviţi sindromul „falsei capitulări". Rămâ­nând treaz de-a lungul întregului proces, poţi evita durerea şi dezamă­girea de a te trezi după o lună sau după un an şi a descoperi că totul a fost numai un vis.

Totul se reduce la o singură întrebare: „Cât de onest vrei să fii?"

Vrei să fii conştient de sentimentele tale şi să-ţi spui ţie însuţi ade­vărul? Vrei să fii conştient de sentimentele tale şi să spui partenerului tău adevărul? Vrei să trăieşti pe deplin sau să te trădezi pe tine însuţi? Dacă-ţi răspunzi cu sinceritate, vei şti în mod clar unde te afli în cadrul relaţiei.

De îndată ce ai ceva de ascuns, în psihicul tău va acţiona înşelăto­ria . Are prea puţină importanţă că este lucrarea sinelui fals sau a falsei capitulări. Lipseşte o parte din tine. Unde a plecat? Şi cine eşti tu fără ea?

Toate măştile trebuie smulse, dacă vrem să stăm faţă în faţă cu noi înşine şi unul cu celălalt. Până atunci, nu e altceva decât un carnaval, un ritual al unui dans făcut în public, al cărui înţeles a fost uitat.

Aminteşte-ţi, fratele meu şi sora mea. Eu văd cine eşti. Eu văd faţa din spatele măştii.

Nu te mai ascunde de mine. Nu te mai trăda pe tine însuţi.

Incetează de a mai căuta plăceri şi de a evita durerea.

Stai drept în tine însuţi. Fă-te vizibil. Fii vulnerabil. Spune ade­vărul. Asta îţi cer.