A demonta ruşinea

Atâta timp cât se emit judecăţi, va fi ruşine în lume. Ruşinea este convingerea că ceea ce este fals este adevărat. Este percep­ţia răsturnată asupra lumii. Ruşinea spune „sunt rău". Acest lucru nu este adevărat şi nu poate fi niciodată adevărat. Dar voi îl credeţi şi proiectaţi această credinţă asupra surorilor şi fraţilor voştri.

De fiecare dată când emiteţi o judecată asupra unei alte fiinţe umane, vă reîntăriţi propria voastră ruşine.

Pacea nu va veni în lume, până când ea nu vine în inima voastră. Şi nu poate veni în inima voastră, atâta timp cât vedeţi duşmani sau oa­meni „răi" în jurul vostru.

Fiecare rău pe care-l percepeţi în lume, indică un loc în inima voas­tră în care nu există iertare şi care cere să fie vindecat. Incetaţi de a-i mai judeca pe alţii, încetaţi jocul blamărilor. Vedeţi fiecare judecată exact ca ceea ce este ea: un atac împotriva voastră înşivă, un atac împotriva fiu­lui lui Dumnezeu, o adâncire a propriei voastre ruşini.

Tu, prieten al meu, eşti unicul fiu al lui Dumnezeu, exact aşa cum sunt şi eu. Lumea există doar în cadrul credinţelor şi experienţelor tale.

Iadul există doar în cadrul judecăţilor tale.

Raiul există doar în cadrul dragostei tale.

Dar tu pretinzi că eşti o victimă a acestei lumi. Tu pretinzi că exis­tă un „diavol" în afara credinţelor tale, sau un „rău" care nu are legătură cu judecăţile tale. Acest lucru nu este adevărat. Fiecare rău provine din judecăţile tale şi fiecare diavol provine din proiecţia ruşinii tale.

Nu încerca să vezi că drama se întâmplă în afara ta, pentru că ast­fel vei pierde cheia împărăţiei.

Cei care se văd pe ei înşişi ca pe nişte victime, îşi vor pierde din putere. Cei care se văd ca slabi, nu vor depăşi obstacolele din viaţa lor.

Drama ruşinii şi blamării se întâmplă numai în mintea ta şi acolo trebuie ea mutată.

Pentru o clipă, hotărăşte-te să crezi: „Sunt vrednic de a fi iubit; de a fi acceptat; sunt vrednic." Şi starea ta de victimă ia sfârşit.

Hotărăşte-te să crezi: „Sunt capabil de a-l iubi pe fratele meu, in­diferent de modul în care el se comportă cu mine" - şi legăturile inviz­ibile ale proiecţiei se vor desface.

Tu eşti cel care deţine cheia împărăţiei. Te invit să o foloseşti.

Dă dragostea pe care o ai de dat  şi dragostea după care tânjeşti se va întoarce la tine, probabil atunci când te aştepţi cel mai puţin.

Dar­­­­ul iertării pe care ţi-1 dai ţie însuţi se extinde asupra tuturor fiinţelor omeneşti. Treptat, lanţul ruşinii şi blamării se transformă în punţi ale iertării.

Intre fiecare dintre trupurile care pare a separa o minte de alta ia fiinţă un pod. între gândurile „nu sunt vrednic de a fi iubit" şi „el/ea nu mă tratează cu dragoste" se creează un pod de autoconsideraţie pe care numai cel drept îl poate trece.

Ceea ce eşti gata să-i dai altuia, ţie îţi dai. Dacă oferi iubire plină de devotament, iubire care priveşte dincolo de vină şi se ridică deasupra judecăţii, cum crezi că poţi primi ceva mai prejos?

Aceasta este o lume circulară. Ce pleacă, vine înapoi şi vicever­sa. Doar aparent este lineară. Ea doar pare că există în timp şi spaţiu.

Adevărul este că gândul şi acţiunea sunt simultane. Nu există „un­deva acolo". Aici şi acolo locuiesc împreună. De îndată ce gândeşti „nu sunt vrednic", apare o experienţă care să-ţi confirme acest gând.

Aceasta nu este o pedeapsă de la Dumnezeu, ci o mărturie a pute­rii minţii tale. Nu-L acuza pe Dumnezeu pentru nefericirea aparentă care ţi se întâmplă. Nu-1 acuza pe vecinul tău, pe soţ sau soţie, sau pe copilul tău. Nu te acuza nici măcar pe tine însuţi. Cere doar să vezi lucrurile aşa cum sunt ele cu adevărat - eliberate de judecată. Vezi cum tu însuţi ai chemat acel eveniment şi el a răspuns imediat chemării tale. Vezi toate acestea, fără să te pedepseşti pe tine însuţi. Vezi toate acestea, fară să pe­depseşti pe străinul care a venit la uşă să-ţi aducă mesajul. Vezi-1, pur şi simplu, acceptând - fiind împăcat cu tine însuţi şi cu experienţa ta.

Dumnezeu vine la tine sub multe forme. Fiecare lucru care ţi se în­tâmplă în viaţă este o parte din experienţa ta legată de Dumnezeu.

Dacă experienţa este dureroasă, întreabă: „Ce pot învăţa eu din această durere?"

Nu-i cere durerii să dispară. Nu respinge lecţia. Asta, deoarece fie­care lecţie respinsă se întoarce sub o altă formă. întreabă în schimb: „Iubite Doamne, ce ai vrea Tu să învăţ din asta?"

Tatăl şi Mama Creaţiei îţi cer doar ceea ce contribuie la trezirea ta. Asta, deoarece ei s-au trezit şi doresc ca tu să faci acelaşi lucru. Dragos­tea lor pentru tine este atât blândă, cât şi aspră. Un singur gen de dragoste nu este suficient. Este necesar să ai atât dragostea tatălui, cât şi dragostea mamei.

Roagă-te la Tatăl pentru curaj şi la Mamă pentru blândeţe. Cu aju­torul curajului treci prin fricile tale. Cu ajutorul blândeţii îţi deschizi inima.

Paul Ferrini - Linistea inimii